Evaluarea riscurilor care se folosește, nu doar se arhivează

În multe fabrici, evaluarea riscurilor este un dosar gros, făcut de un serviciu extern de prevenire și protecție, semnat și pus în dulap până la următorul control ITM. Operatorul de la presă nu știe ce scrie acolo despre presa lui, iar șeful de tură nu l-a deschis niciodată. Când se mută o linie sau se schimbă o sculă, dosarul rămâne cum era.

Legea nu cere un dosar gros. Cere o evaluare care să descrie riscurile reale și să ducă la măsuri. Iar dacă ai apelat la un serviciu extern, responsabilitatea rămâne a ta: Legea 319/2006 spune la art. 6 alin. (2) că angajatorul care folosește servicii externe „nu este exonerat de responsabilitățile sale”.

Ce cere legea, pe scurt

Art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea 319/2006 obligă angajatorul „să realizeze și să fie în posesia unei evaluări a riscurilor”. Normele metodologice din HG 1425/2006 (art. 15 alin. (1) pct. 1) precizează nivelul: identificarea pericolelor și evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, adică executant, sarcină de muncă, echipamente și mediu de muncă, pe locuri de muncă și posturi de lucru.

Pe baza evaluării se stabilesc măsuri pentru fiecare loc de muncă sau post și se face planul de prevenire și protecție (art. 46 din aceleași norme). Planul se supune analizei lucrătorilor sau a reprezentanților lor. Nivelul cerut este deci postul, nu fabrica, iar evaluarea trebuie să se lege de măsuri concrete.

Pe post, cu cei care fac treaba

Cine știe cel mai bine ce se întâmplă la un post este omul care lucrează acolo de doi ani, nu consultantul care a trecut o dată prin hală. Fă evaluarea la post, cu operatorul, cu șeful de tură și cu cineva de la mentenanță.

O ordine care funcționează:

1. Împarte munca de la post în sarcini, așa cum se fac în realitate, nu cum scrie în fișa postului.
2. Pentru fiecare sarcină, întreabă ce poate răni pe cineva, cum și cât de des e omul expus.
3. Uită-te la ce măsuri există deja și dacă sunt folosite. Un protector demontat și sprijinit de perete nu e o măsură.
4. Notează măsurile noi, cu responsabil și termen.
5. Arată rezultatul operatorilor de pe toate schimburile, nu doar celui care a participat.

Metoda de cotare (matrice, punctaj, altă grilă) contează mai puțin decât corectitudinea listei de sarcini. Un risc cotat greșit se corectează la revizuire. O sarcină care lipsește din listă nu se corectează niciodată.

Sarcinile care nu apar în fișă

Cele mai multe evaluări descriu bine producția normală și sar peste tot restul: mentenanța, curățenia, schimbarea de format, reglajele, deblocarea unui blocaj, probele după reparație. Exact acolo protectorii sunt deschiși, mașina merge în regim de reglaj, iar omul intră în zone în care nu intră niciodată în producție. Datele EU-OSHA pentru mai multe țări europene arată că în 2006 în jur de 10-15% din accidentele mortale erau legate de operații de mentenanță.

Întrebarea care scoate la iveală riscul real este simplă: „Ce faci când se blochează?”. Răspunsul sincer diferă adesea de instrucțiune. Dacă deblocarea se face cu mâna, cu mașina doar oprită din pupitru și nu consemnată, asta trebuie să apară în evaluare, chiar dacă nu e plăcut de scris.

Pentru fiecare echipament, verifică dacă evaluarea acoperă:

• curățenia zilnică și cea de la sfârșit de săptămână;
• schimbarea de format sau de sculă;
• deblocarea, inclusiv blocajele frecvente pe care operatorii le rezolvă singuri;
• intervențiile de mentenanță și consemnarea surselor de energie (electrică, pneumatică, hidraulică, energie reziduală);
• lucrul firmelor externe pe echipament.

Ordinea măsurilor

Art. 7 alin. (3) din Legea 319/2006 dă principiile generale de prevenire, printre care evitarea riscurilor, combaterea lor la sursă, înlocuirea a ceea ce este periculos și adoptarea „în mod prioritar” a măsurilor de protecție colectivă față de cele individuale. În practică, ordinea este: elimini pericolul, îl înlocuiești cu ceva mai puțin periculos, separi omul de pericol prin mijloace tehnice, organizezi munca și abia la final dai echipament individual de protecție.

Un semn sigur de evaluare făcută din birou: coloana de măsuri conține aproape peste tot „instruire” și „purtarea EIP”. Să zicem, ca exemplu, că o mașină de ambalat se blochează de mai multe ori pe schimb și operatorul bagă mâna după folie. Mănușile nu rezolvă nimic. Măsurile reale sunt eliminarea cauzei blocajelor la alimentare, un acces de deblocare care nu cere intrarea în zona periculoasă, un protector cu interblocare și o procedură de consemnare scurtă, pe care operatorul o poate aplica singur.

Legătura cu instrucțiunile și instruirea

O evaluare care nu ajunge în instrucțiuni și în instruire rămâne pe hârtie. Normele (art. 15 alin. (1) pct. 3) cer elaborarea de instrucțiuni proprii, iar Legea 319/2006 (art. 20) cere instruire la angajare, la schimbarea locului de muncă, la introducerea sau modificarea unui echipament și la introducerea unei tehnologii sau proceduri noi.

Leagă-le explicit. Fiecare măsură de tip „procedură” din evaluare trimite la instrucțiunea concretă, cu codul ei. Fiecare instrucțiune de lucru spune ce risc acoperă. Instruirea la locul de muncă pornește de la riscurile postului, nu de la o prezentare generală despre SSM.

Când o revizuiești

Normele din HG 1425/2006 (art. 15 alin. (3)) cer revizuirea evaluării cel puțin la schimbări de tehnologie, echipamente, substanțe sau amenajare a posturilor, după producerea unui eveniment, la constatarea unor riscuri omise sau noi, la folosirea postului de un lucrător din grupurile sensibile la riscuri specifice și la executarea unor lucrări speciale.

Ca să se întâmple efectiv, pune revizuirea în procesele care există deja. Formularul de modificare tehnică sau de mutare a unui echipament are o rubrică „evaluarea riscurilor actualizată”, care se bifează înainte de pornire. Fiecare incident evitat la limită raportat de un operator se compară cu evaluarea postului. Dacă situația nu apare acolo, ai un risc omis, care este el însuși un motiv de revizuire.

La post, pe o pagină

Dosarul complet rămâne pentru control și pentru revizuiri. La post pune o pagină: principalele riscuri ale postului, măsurile pe care le aplică operatorul, ce e interzis, punctele de consemnare și echipamentul de protecție necesar. Scrisă în cuvintele de la post, cu o poză a mașinii dacă ajută.

Verificarea se face pe teren. Întreabă un operator ce riscuri are postul lui și ce face la un blocaj. Dacă răspunsul se potrivește cu pagina, evaluarea e folosită.

Ce să măsori

• procentul de posturi la care evaluarea a fost refăcută cu operatorii;
• câte măsuri sunt deschise și câte au termenul depășit;
• ponderea măsurilor care sunt doar „instruire” sau „EIP”;
• câte incidente evitate la limită au dus la o revizuire;
• câte modificări tehnice au pornit fără evaluare actualizată.

Dacă ai o fișă de post care chiar se folosește la voi, adu-o în discuție în grupul de WhatsApp „HSE – Siguranță & Mediu”.